Totusi, ziua de astazi a inceput sa-si adune cuvintele si fulgii de nea.
Unul dintre ele, pe care vreau sa-l daruiesc cuiva este multumesc. Iar fulgii ii pastrez pentru mine.

Astazi nu sunt cuvinte. Doar sunete.

Mi se pare extraodinar de interesant faptul ca majoritatea persoanelor ajung pe acest blog dupa un search pe google pentru "vodka cu suc de mere" :)

Guys, sa fie "Absolut", da?

Astazi este "mainele" de ieri. Am urat unei singure persoane sa aiba o saptamana frumoasa. Dar mi-a fost teama sa-i spun mai mult. Mi-e teama ca daca o spun timpul se va scurge mai repede decat pana acum. Mi-e teama sa nu fie ultimele cuvinte spuse. Am senzatia ca daca tin in mine sentimente, ganduri, cuvinte carora nu le permit sa iasa la suprafata, timpul se va opri in loc in asteptarea lor. Si vom avea timp sa facem multe, enorm de multe.
Doar pentru ca nu am spus "te iubesc", "insemni mult pentru mine", "la revedere", "te iert", "iarta-ma"....
Insa timpul nu le asteapta pe ele, timpul nu ma asteapta nici pe mine, eu il astept pe el...
Va veni timpul cand o sa...

De maine...

De maine imi voi suna toate persoanele dragi pentru a le spune ce mult inseamna pentru mine.
Nu cred ca mai am timp, nici eu, nici ei, sa ne jucam de-a banuielile. Nu costa nimic sa spui: "Buna. Te-am sunat sa vad ce faci. Si sa-ti urez o saptamana buna. Si sa-ti spun ca insemni mult pentru mine. Multumesc"

Totusi, pacat ca suna ca o reclama:) N-am vrut.

Dupa cum se vede in blogroll, JJ s-a jucat cu o tzatza iar M a completat un idiot's guide.

Damn it, how can I beat that? Having 2 tits and knowing a bunch of idiots could do it?

The Century of LESS


Our communication - Wireless

Our phones - Cordless

Our cooking - Fireless

Our food - Fatless

Our Sweets - Sugarless

Our labor - Effortless

Our relations - Fruitless

Our attitude - Careless

Our feelings - Heartless

Our politics - Shameless

Our education - worthless

Our Mistakes - Countless

Our arguments - Baseless

Our youth - Jobless

Our Ladies - Topless

Our Boss - Brainless

Our Jobs - Thankless

Our Needs - Endless

Our situation - Hopeless

Our Salaries - Less and less

Cat timp poti privi o portocala fara sa-ti dai seama ca nu poti vedea nimic in afara de portocaliul aprins? Poate daca o zgarii usor o sa simti si un iz dulce amarui. Dar mai mult nu poti simti. Nu ai de unde sa stii daca este dulce sau seaca.

Eu am intotdeauna o retinere inainte de a manca o portocala. Am intalnit portocale dulci dar am gustat si din cele acre. Ce experienta anterioara ma face sa desfac aceasta portocala si sa o incerc? Dulceata sau...?

Cat timp poti privi o persoana fara sa-ti dai seama ca nu poti vedea nimic in afara de un chip? Poate daca o zgarii usor o sa simti un iz dulce amarui. Nu ai de unde sa stii daca este dulce sau seaca.

Portocala de azi a fost seaca.

Indiferent de rasa, de culoare, albi, negri, galbeni, rosii, maro, toti suntem vizitatori aici.

"Nu-i nicio problema, se sterge!"

Dumnezeul Bun sau Dumnezeul Rau s-a jucat nitel cu mine si m-a ales sa lucrez intr-o corporatie. Initial am lucrat undeva in camp. Suna sinistru, arata sinistru. Trezitul mult prea de dimineata ca sa prinzi bus-ul care sa te duca prin camp la locul de munca - horror- apoi putinele variante in care puteai sa iei masa - horror -au fost compensate prin faptul ca nu aveam sefi prin preajma. Sefii munceau in sedii situate central, ultra-central etc. Un lucru e cert: sefii nu muncesc in camp.
Data viitoare vreau sa ma angajez ca sef.
Dar se pare ca acestia s-au prins ca viata pe camp isi are doza ei de libertate si s-au hotarat sa ne ciobaneasca intr-un sediu mareeeeeeeee mareeeeeeeeee si civilizat. Si fara geamuri care sa se deschida. Sa nu-ti vina idei.
Odata cu aducerea noastra la civilizatie am descoperit ca mancarea nu are toata acelasi gust ca la cantina din camp si nici nu este excesiv de scumpa si proasta ca la fast-foodul cu pretentii de la parterul firmei din camp. Si am descoperit ca mai exista si magazine. Cool. Sa exploram zic!
Dar ne, ne, ne..... nu este chiar asa.
Cantina de pe camp ne-a simtit lipsa asa ca a decis sa ne urmeze si sa-si deschida o filiala in cladirea noastra. Si au marit si preturile ca doar suntem la oras, nu?
Fast-foodul cu pretentii a fost inlocuit cu un altul, identic.
Si mai avem un restaurant, da, un restaurant deschis de curand. Am zis ca ne-a pus Cel de Sus mana pe burti si le-a blagostovit cu bunatati variate.
Eh, eu sunt omul care acorda mai multe sanse sau niciuna. De data asta am acordat mai multe. Am ignorat faptul ca asteptam cate 1 - 1 1/2 ore ca sa primim comanda. Am ignorat si fumul de tigara care te invaluia misterios asa incat iti dadeai seama unde este persoana cu care luai masa doar in momentul in care incepea sa vorbeasca. Mi-am dezvoltat auzul foarte bine, vazul mi-a slabit nitel.
Si preturile care s-au marit dupa o perioada in care au vazut ei ca si-au format un vad de corporatisti hamesiti si satui de sandwichuri de la tonomat.
Dar azi, azi.....sanse mele s-au terminat.
Am iesit 4 persoane la masa, a durat cam 15-20 minute pana am primit meniurile. Apoi am mai asteptat 1 ora ca sa vina comanda. Desigur, este complicat sa "retii" ce ai notat in carnetel si comanda mea a fost inteleasa gresit. Dar mi se pare normal sa confunzi porcul cu puiul. Amandoi au creierul cat ospatarul.
Apoi ospatarul a decis sa "spread" niste carbonara pe colega mea. Si nu a spus decat "Nu-i nicio problema, se sterge!". Si dus a fost.
Aaaaaaaaaaa....poate s-a dus dupa scuze. Nu le-a gasit.
Dar cred ca am fost intr-o zi extraordinar de buna in care nu aveam starea de bitchy la mine. Nu m-am putut revolta decat prin a nu lasa niciun leu bacsis si a-mi promite ca nu mai calc pe acolo.
Nene Iancule, sa ne traiasca badaranii...

"Is my life like a bowl of cherries?" - probabil ca intrebarea asta nu are nicio legatura cu ceea ce voi scrie in continuare insa am auzit-o acum intr-un film si mi-a placut indeajuns de mult incat sa o notez.
....................................................................................................................................................................

In umbra a ceea ce se intampla acum in familia mea si a ceea ce s-a intamplat in trecut vin cu o intrebare simpla.
"Daca s-ar intampla sa ai o boala necrutatoare, nimicitoare, iar viata sa iti fie scurtata drastic, ai dori sa stii cat timp mai ai la dispozitie?"
Incerc sa continui cu ideile pe care le aveam inainte sa astern primele cuvinte insa imi dau seama ca imi este foarte greu. Sunt rani care nu se vindeca niciodata. Si sunt oameni pe care nu ii vei uita niciodata. Si sunt regrete ca nu ai putut sa le spui cat de mult ii iubesti. Regrete ca nu i-ai dus pentru prima si ultima oara sa vada marea, sa se umple cu mirosul ei sarat si sa-si urle durerea prin tipetele pescarusilor.
Tardiv...

Hot news: hai zat!

Am un frate. Sau cel putin asa mi-au spus ai mei cand eram mica si au venit acasa cu o mogaldeata oracaitoare si cu care, in timp, am inceput sa impart dulciurile, jucariile, pumnii. Pedepsele nu le imparteam. Alea erau ale mele. Nu conta ca tot eu eram aia plina de vanatai. Cred ca de fraiera ca stateam sau poate eram foarte logica de mica si m-am abtinut sa dau cate o dos de palma caci ar fi fost ultima.
Sa ne intoarcem. Caci divaghez mult, asa cum imi este obisnuinta.
So, care ar fi problema ca am un frate? Niciuna in esenta decat ca fratele asta am impresia ca nu a crescut, nu s-a maturizat nici macar un pic, inca traieste in lumea lui in care este nucleul, buricul, miezul. Iar noi, ceilalti, muritorii de rand ar trebui sa multumim Divinitatii ca ne este permis sa-l avem prin preajma.
Drept urmare, este data de 6 ianuarie 2010. Frati-miu asta nu a dat niciun semn de viata amarat, sa ureze un banal dar apreciat "La multi ani" sau macar sa arunce un neconventional: "ce faci bah sormeo?".
Frati-miu, sa-mi dai toate ciocolatile si bomboanele inapoi. Ca tare prost ai crescut.

Cand ai prea mult timp liber si nu stii ce sa faci cu el sezi calm pe popoul personal si gandesti. Nu as putea spune ca este un lucru bun. Cel putin pentru mine. Nu de alta dar se pare ca in ultima vreme am avut ceva timp liber la dispozitie si popoul s-a marit si plus de asta m-am gandit si la tampenii. Dar din alea profunde. Legate de mine. Nu vreau sa generalizez.
Sa continui. Gandurile mele sunt legate de relatii si de cat de usor mi-ar fi sa imi tradez relatia.
Desigur, cineva care a citit ceva psihologie sau ultimul numar din Cosmopolitan mi-ar spune ca daca imi este usor sa tradez relatia actuala inseamna ca exista ceva ce imi lipseste. Psiho-cucu, nu-mi lipseste nimic, ba chiar am mai mult decat mi-as fi dorit vreodata si mult mai mult decat primesc altele. Si totusi, de ce simt ca mi-ar fi usor?
Tu, ala de zici : "pentru ca esti o c****" iesi nitel, ia o gura de aer curat si revino!

La naiba, mi-au dat de lucru!