Simt un gol in stomac, un gol in suflet, un nod in gat, simt cum ma rup in bucati.

Iti amintesti cum imi spuneai ca te rupi in bucati in lipsa mea? Cand a fost asta? Ah, atunci cand imi spuneai ca ma iubesti. Demult, tare demult.

De ce credeam ca astazi o sa spui mai multe? Doar pentru simplu fapt ca este ziua mea? Ai fost sec. Asa cum m-ai lasat pe mine, seaca, cu gustul asta metalic in mine, de rece, de otel.

De ce ma incapatanez sa cred ca NU esti in stare de atata raceala? De ce iti gasesc scuze? De ce?

Parca De ce? a devenit parte din mine. Coexistam, ne intrepatrundem. Si apoi ma lasa singura sa-mi gasesc raspunsurile.

De ziua ta o sa-ti urez tot binele din lume, toata iubirea si toata fericirea. Pe care eu nu voi putea sa ti le ofer niciodata. Si o voi face din inima, din inima aia care te-a....te-a asteptat.

Prostule!!!

Verific de cateva ori pe zi sa vad cand intri pe Whatsapp. Si tu taci. Sunt deja 4 zile de cand taci si o sa mai treaca multe.

De fapt, am gresit.

Este: Proasto!

Este incredibil. 

Este imposibil sa te inteleg si asta nu pentru ca nu as incerca. Ba chiar iti caut scuze plauzibile in fata mea. Imposibil. 

Tu si tu sunteti doua persoane complet paralele. NU pot a intelege cum imi scrii ca abia astepti sa ma tii in brate si sa-mi spui cat de mult dor ti-a fost ca acum....acum cand ai ocazia (pentru ca am facut tot ce mi-a stat in putere sa-ti ofer ocazia) tu esti rece si indiferent. 

Si stii ce este "amuzant" in acest moment? Ca am ales ca in ultima seara petrecuta aici sa fiu disponibila, sa ma poti vedea chiar si un moment iar tu...nu esti. Asa ca stau in casa, beau o cafea rece si ma intreb ce este cu mine?, unde sunt eu?, de unde mai am resurse sa sper ca ceea ce imi spui este de fapt adevarul si nu ceea ce faci, sau mai bine spus nu faci.

Ai sunat. Cobor. Si iar ma plec in fata ta :(

De ce trebuie sa-mi demonstrezi intotdeauna ca tu ai dreaptate? Ca tu esti mai bun decat mine? Ca tu....tu, intotdeauna tu. Pe tine trebuie sa te cred, la fericirea ta trebuie sa ma gandesc, la siguranta ta, la dorintele tale, la tine...tu, tu, tu....solamente tu! 

Esti de un egosim feroce si ar fi trebuit sa-mi dea seama in momentul in care mi-ai spus "o sa te fac sa te indragostesti de mine". Cine naiba spune asta cu adevarat? Si mai ales....de ce am ignorat semnul asta?

In acel moment trebuia sa te inchid, sa te alung, sa te tin cat mai departe de mine. Toata viata m-am ferit de oameni narcisisti (si m-am ferit de ei pentru siguranta lor, caci sunt apriga si directa), m-am ferit de oameni care erau siguri pe mine, pe faptul ca voi face ce vor ei, ca voi fi un bun executant. De ce nu m-am ferit si de tine? Mi-ar fi fost mult mai liniste acum...

Liniste asa cum iti este tie, cum iti este tacerea, cum iti este lipsa. 

De ceva vreme imi caut verdele din ochii tai. Imi caut haine verzi care sa-mi mangaie pielea asa cum ochii tai au facut-o o data, imi caut asternuturi verzi in care sa adorm linistita, imi caut si ma caut....

N-am nici macar forta sa mint ca te urasc. 

Tu, solamente tu......cu verdele tau cu tot!