Ceva ma doare, ceva nu e bine, ceva e atat de gresit incat nici nu ar trebui sa existe acolo. Cum sa-i spun sa taca, cum sa-i spun ca nu vreau sa aud ce are sa-mi povesteasca? Cuvintele ei au miros dulceag, de amor abia inceput. Cuvintele ei dulci, intortocheate in zambete dor mai tare decat adevarurile dure pe care le citesc in ochii lui. Iar eu ii zambesc si ma "amuz" alaturi de ea, iar eu cu mine ne ascundem intr-un colt de suflet, un coltisor mic din care l-am alungat pe el...
Cine sunt eu sa ma pun contra? Eu sunt persoana care va zambi, alaturi de ei, fara ca ei sa stie cat de liniste si intuneric e in coltul meu.

Pentru un moment n-am respirat. N-am clipit. N-am mai trăit. Pentru un moment m-am simţit ameninţată de propria inima.
O secundă în care o simpla fereastra de messenger mi-a apărut pe ecran. Era numele lui...insa nu era el. Dar asta n-a stapanit tremurul din suflet. Îmi doream sa fie el. Dar nu-mi doream sa mă răscolească.
Nu ştiu cine a fost, probabil ca nu voi afla niciodată.

"Esti foarte dementa!" mi-a spus M.
Ai dreptate beibi.
Dementa asta imi da forta pentru ziua de maine si putere de a rade de ziua de ieri.
In plus, imi place sa te fac sa razi. De fapt, nu numai pe tine. Pe toti. Si pe mine, atunci cand ma detasez. Atunci cand nu mai sunt a mea, a ta, a lui...