Ieri a fost luni. Nu trebuie sa mai spun nimanui ca orice zi de luni este ca o durere de masele. Mai multe masele, unite intr-un scop comun: sa te tampeasca de creieri. Inca sunt sub influenta.

Am primit o ciocolata. Ma scuzati: o pra-ji-tu-ra!
26% crema de cacao si 29% ciocolata cu lapte. Restul, niste E-uri, agenti de afanare dar foarte multe cu continut redus de grasime. Asa scrie.
Undeva, pe o fituica scrie ca este "pauza ta de dulce de la ora 3". Deci nu o degust acum. Mai am 10 minute.
10 minute in care sa fac ce?
Au mai trecut 3 minute, inca putin!
7 minute in care trebuie sa ma gandesc la orice altceva, sa nu fiu tentata sa o desfac. Cum sa nu fiu tentata? Eu, care in copilarie cotrobaiam toata casa ca sa-mi gasesc cadourile de Craciun iar cand le primeam, mi se pareau neinteresate pentru ca deja le vazusem. Pana cand a inceput mama sa le duca pe la vecini. Cadourile, nu pe mine.
Urasc prajitura asta, o mut de colo colo sa nu o mai vad. Si culmea, ca un facut, tot o vad cu coltul ochiului. Ia sa-mi limitez coltul ochiului!
Privesc pe fereastra. De la etajul 2 nu vad mare lucru. Poate pentru ca nici nu am tras jaluzelele.
Praji.............pfffffffff, am spus nu!
Inca 4 minute!!!
2 minute ne despart. Deja pot sa-i simt gustul dulce amarui. Stiu ca in interiorul ambalajului nu voi gasi aceeasi prajitura prezentata in imagine dar nu conteaza. E chestie de marketing. Ar trebui sa o aplic si la mine. Multi nu stiu ca ambalajul nu este aidoma continutului.
Este ora 15! In sfarsit!
Desfac prajitura!!!!!!!!!!!
Si o las pe masa. Nici macar nu mi-e pofta de prajitura. Am vrut doar sa o desfac atunci cand mi s-a dat voie.
Simt un gust dulce amarui. Simt ca eu am fost prajitura lui, lasata pe masa.

M-am decis. De astazi vreau sa-mi deschid o afacere. Vreau sa performez in egoismul liber profesionist. Desi concurenta este acerba iar eu sunt o proasta afacerista. Accept idei si sugestii. Pe gratis, desigur.

"Demult, tare demult am iubit. Sau poate doar am tras epoci intregi peste amintiri. Poate nici nu a trecut atat de mult timp. Poate nici nu am fost eu cea care…. Am iubit un barbat pe care l-am intalnit de doua ori. Si atat.

Am fost o curva care l-a asteptat in camera de hotel. O curva ce si-a platit singura hotelul si care a primit in schimb un vis. Cu ochii albastrii si gura plina. De cuvinte frumoase. Nu mi-a ascuns faptul ca ma va minti. Nici nu i-am cerut sa-mi spuna adevarul.

Din cand in cand isi ridica ochii inspre mine si-mi spunea: “ Hai sa ne jucam!”. Cel mai obositor joc mi se parea acela in care trebuia sa-l sparg in zeci de bucati si sa-l reconstruiesc pe El, asa cum il vedeam. Lipseau multe bucati de puzzle. Insa imi zambea iar “iubita mea” lua locul unei piese, “esti frumoasa” lua locul alteia……..ca orice minciuna pe care esti pregatita sa o accepti.

L-am iubit constiinta fiind ca-l folosesc doar ca sa ma laud mai tarziu, cand voi fi matura, ca am avut parte de o iubire interzisa. M-a iubit, constient fiind ca o curva adevarata n-ar fi stiut sa-l sarute asa... O noapte scurta cu vin rosu varsat pe cearceaf si miros de portocala. Si cuvinte sarace.

Dimineata, gura lui mi-a soptit "te iubesc" si a plecat. Si am plecat si eu. Am lasat in urma camera 612, cu secretele si minciunile ei.

Mi-e dor sa ma minta!"