26 iunie 2009

Am primit o ciocolata. Ma scuzati: o pra-ji-tu-ra!
26% crema de cacao si 29% ciocolata cu lapte. Restul, niste E-uri, agenti de afanare dar foarte multe cu continut redus de grasime. Asa scrie.
Undeva, pe o fituica scrie ca este "pauza ta de dulce de la ora 3". Deci nu o degust acum. Mai am 10 minute.
10 minute in care sa fac ce?
Au mai trecut 3 minute, inca putin!
7 minute in care trebuie sa ma gandesc la orice altceva, sa nu fiu tentata sa o desfac. Cum sa nu fiu tentata? Eu, care in copilarie cotrobaiam toata casa ca sa-mi gasesc cadourile de Craciun iar cand le primeam, mi se pareau neinteresate pentru ca deja le vazusem. Pana cand a inceput mama sa le duca pe la vecini. Cadourile, nu pe mine.
Urasc prajitura asta, o mut de colo colo sa nu o mai vad. Si culmea, ca un facut, tot o vad cu coltul ochiului. Ia sa-mi limitez coltul ochiului!
Privesc pe fereastra. De la etajul 2 nu vad mare lucru. Poate pentru ca nici nu am tras jaluzelele.
Praji.............pfffffffff, am spus nu!
Inca 4 minute!!!
2 minute ne despart. Deja pot sa-i simt gustul dulce amarui. Stiu ca in interiorul ambalajului nu voi gasi aceeasi prajitura prezentata in imagine dar nu conteaza. E chestie de marketing. Ar trebui sa o aplic si la mine. Multi nu stiu ca ambalajul nu este aidoma continutului.
Este ora 15! In sfarsit!
Desfac prajitura!!!!!!!!!!!

Si o las pe masa. Nici macar nu mi-e pofta de prajitura. Am vrut doar sa o desfac atunci cand mi s-a dat voie.
Simt un gust dulce amarui. Simt ca eu am fost prajitura lui, lasata pe masa.

0 comentarii: