Oh Doamne, mai mult de 2 ani...Ce naiba am facut in tot acest timp? N-am trait? Nu am ras? Nu am plans? Nu...?
Ba da, le-am facut pe toate. Inzecit. Cu patima si pasiune. Cu lacrimi si deznadejde. Cu intrebari neintrebate, oameni noi, pasi mai adanci, maturi, siguri. Labirinturi noi.
Exact ce-i trebuie unul soricel care era fericit ca a invatat drumul catre branza. Na ca s-a schimbat totul, na ca trebuie sa o iei de la inceput, na....acum ce faci?
Am simtit nevoia sa revin pe pagina asta, pagina unde oricum nu ajunge nimeni, nici macar eu - se pare:)).
Zilele trecute ascultam o melodie, over and over, nesatula, nebuna, nesigura. Si iar mi s-a facut dor.
Am concluzionat ca sunt om om defect.
CUM POATE SA-TI FIE DOR DE O IUBIRE CARE CHINUIE?
Eh, fix de asta imi este dor. Imi este dor sa simt ca sufletul meu este facut terfelita, sa imi plang in pumni pentru ca nu pot lasa cuvintele sa zboare, sa il am numai pe EL in minte, sa fiu geloasa, sa iubesc cu o pasiune chinuitoare.
Iubirea aia din adolescenta (esti beata? la 25 ani nu mai erai adolescenta de mult!) in care imi venea sa imi infig unghiile in beregata uneia daca se uita la EL si-l intreba cat este ceasul.
EL este demonul care nici nu are habar ca dupa atata amar de vreme eu tin minte toate minciunile spuse si nespuse iar albastrul ochilor sai....aproape i-am uitat trasaturile fetei insa albastrul niciodata.
Oare EL mai este? S-a maturizat? Oare?
El al meu, el cu ochii verzi si nu albastri, el care ma iubeste cu adevarat si cum EL nu m-a iubit niciodata, el pe care il iubesc si fara de care nu as putea incepe o noua zi, el este ingerul meu. Iar EL este demonul meu.
EL care era prea tanar atunci, prea necopt, prea marsav, prea imoral, prea.....m-a gasit pe mine, femeia defecta care sa-i asigure o iubire continua, pentru restul vietii, de care el sa nu stie. Dar care exista.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu