Reprezentatie virtuala

"O sa fie bine, o sa vezi" imi spui tu privind prin mine, fara sa ai habar de ceva.
Well, allow me sa-ti zic "Shut the f*ck up!". De fapt, nici macar nu-mi permite. O sa am o satisfactie mai mare daca ti-o spun imprevizibil.
Urasc sa mi se spuna ca va fi bine. De fapt, nici nu ma intereseaza daca VA FI bine in conditiile in care acum NU este bine.
N-am fost niciodata omul viitorului, de aceea, inevitabila intrebare pe care don'soarele de la HR o pun la un interviu "Cum va vedeti peste 5 ani?" mi se pare penibila si ma face sa izbucnesc intr-un ras isteric.
De cele mai multe ori am fost tentata sa raspund sincer "peste cateva saptamani ma vad in locul tau toanto, tinand un interviu de calitate".... in fine, asta face parte din frustrarile de moment...sa trecem la cele de lunga durata...
Asa cum spuneam inainte sa ma pierd in atatea detalii inutile (fapt care dovedeste ca tot ce scriu e la prima mana), spuneam ca nu sunt omul viitorului. Eu traiesc in prezent, imi doresc in prezent, rad, plang, injur in prezent, nu stau sa analizez...as pierde idei, sentimente, clipe prea multe.
Insa, daca ceva nu este bine si mie imi vine sa urlu, sa plang, sa arunc cu ceva, de ce pana corbului trebuie sa vii tu sa-mi spui ca va fi bine? Inca nu ai inteles ca pe mine acum ma doare? Te astepti sa zambesc acum doar pentru ca peste zile, saptamani, luni, ani va trece?